Contul 161 ''Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni''
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa împrumuturilor din emisiunea obligaţiunilor.
Contul 161 ''Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni'' este un cont de pasiv.
Subconturile aferente sunt:
* 1614 “Împrumuturi externe din emisiuni de obligaţiuni garantate de stat”
* 1615 “Împrumuturi externe din emisiuni de obligaţiuni garantate de bănci”
* 1617 “Împrumuturi interne din emisiuni de obligaţiuni garantate de stat”
* 1618 “Alte împrumuturi din emisiuni de obligațiuni ”
În creditul contului 161 se înregistrează:
- suma împrumuturilor de primit/primite din emisiuni de obligaţiuni (461, 512);
- suma primelor de rambursare aferente împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni (169);
- diferenţele nefavorabile de curs valutar rezultate din evaluarea la încheierea exerciţiului financiar a împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni în valută (665).
În debitul contului 161 se înregistrează:
- suma împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni rambursate (512);
- valoarea obligaţiunilor emise şi răscumpărate, anulate (505);
- împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni convertite în acţiuni (456);
- diferenţele favorabile de curs valutar rezultate din evaluarea la închiderea exerciţiului financiar, precum şi din rambursarea împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni în valută (765).
Soldul contului reprezintă împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni nerambursate.